Părinții Bisericii au rânduit ca, în ziua dinaintea Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, să se pomenească una din cele mai mari minuni săvârșite de Mântuitorul – învierea lui Lazăr. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45. La biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din Parma, sfânta liturghie a fost oficiată de pr. Serghei Popescu.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre această minune.
Prin învierea lui Lazăr din morți, Mântuitorul Iisus Hristos își prevestește propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuși va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de ‘mică înviere’ în sensul în care ea prevestește, așa cum spuneam, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile.
După 40 de zile de postire, care s-au împlinit în vinerea dinaintea sâmbetei lui Lazăr, poporul creștin are parte de o binecuvântare, care este o nădejde și o prevestire a nădejdii învierii prin învierea lui Lazăr din morți. După aceea, prin trecerea în Duminica Floriilor către Ierusalim are loc trecerea către patimă. De aceea, este o sărbătoare pe care am putea-o numi a tranziției, a trecerii, dar și în același timp o sărbătoare a împlinirii tuturor nădejdilor ce trebuiau împlinite până atunci.
Mântuitorul face această minune a învierii lui Lazăr, iar în urma ei a câștigat foarte mulți adepți care-L vor urma. Intrarea Domnului în Ierusalim este strâns legată de învierea lui Lazăr, dacă nu l-ar fi înviat pe Lazăr din morți poporul nu ar fi știut. Ea este o pregătire și o pregustare a Învierii Sale, dar în același timp este și o pregătire a intrării Sale triumfale în Ierusalim. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: “de aceea L-a primit poporul cu așa de mare bucurie, pentru că îl înviase pe Lazăr din morți’. Prin aceasta El și-a arătat puterea dumnezeiască, o putere care atrage și care îl face pe om să încerce să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.
Minunea Învierii lui Lazăr închipuieşte învierea fiecărui creştin la o viaţă nouă, curată, printr-o adevărată pocăinţă. Ea deci, se repetă cu fiecare din noi, ori de câte ori ne pocăim cu lacrimi.
Odinioară Domnul Hristos intra în Ierusalim, fiind întâmpinat de mulţime şi mai ales de copiii cei nevinovaţi, cu mare bucurie, iar de cei întunecaţi de răutate, cu ură. Astăzi El vrea să intre în Ierusalimul sufletului nostru, să fie împăratul inimii noastre. Îl primim noi oare cu bucurie?
Înainte de a-l învia pe Lazăr, ştiind că o să facă aceasta, Mântuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a întristat şi chiar a plâns. A plâns pentru durerea prietenilor Săi, a plâns compătimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne străduim să fim prieteni ai Lui, încercăm să-L iubim şi să ne facem dragi Lui?
Ar fi bine în zilele rămase înainte de Înviere să ne mai gândim la sufletul nostrum, să-l curăţimde păcate pentru ca cu bucurie să întâmpinăm Învierea.
