La data de 18 martie 2018, în Duminica a patra din Post, cea închinată Sfântului Ioan Scararul, părintele Serghei Popescu a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit creştinilor despre marele nostru Părinte și povățuitor duhovnicesc, Sf. Ioan Scărarul. Viața lui a fost ascunsă, smerită și aprinsă de dumnezeiască dorire. Patruzeci de ani a trăit sihăstrește, pururea fiind aprins de râvna înflăcărată și de focul dumnezeieștii iubiri. Toată petrecerea lui era în rugăciunea neîncetată și în nemăsurata dragoste de Dumnezeu.
Bogăția vieţii sale şi a înțelepciunii a adunat-o în cartea numită „Scara Raiului“, pe care a făcut-o darul cel mai de preț al vieții călugărești.
Alcătuită din 30 de trepte, după cei 30 de ani ai vieții smerite a Domnului, Scara sa ne urcă din treaptă în treaptă de la cele pământești la cele cerești. Fuga de lume, adică lepădarea de avuții, de rudenii și de sine însuși, intrarea sub ascultarea unui povățuitor iscusit, căința cu lacrimi și aducerea aminte de moarte, tăcerea, înfrânarea și lepădarea de toată grija cea lumească ne vor ajuta să smulgem din rădăcină mulțimea patimilor din noi: lăcomia, iubirea de argint, mândria, trândăvia și celelalte și ne vor ridica spre agonisirea virtuților duhovnicești: blândețea, curăția, sărăcia, privegherea, smerenia, trezvia și rugăciunea, liniștea și nepătimirea și cele trei mari virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea.
Învățătura de taină a Scării este: precum pe o scară suișul se face din treaptă în treaptă, tot așa și sporirea duhovnicească nu se face la întâmplare, ci cu pricepere, într-o anumită și neîntreruptă înlănțuire de fapte, de-a lungul întregii vieți și sub îndrumarea unui povățuitor încercat.
Deasemenea părintele a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice din Duminica a 4-a a Postului Mare, ce relatează despre vindecarea fiului lunatic.
Mântuitorul săvârşeşte o nouă minune, înaine de care se loveşte de necredinţa celor din jur. Necredinţa cărturarilor, care îl vor răstigni pe cruce (Matei 17, 12). Apoi, poporul este mustrat aspru ca o generaţie necredincioasă care nu învaţă din Revelaţia lui Dumnezeu, care a culminat în Iisus Hristos: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?“ (Matei 17, 17). Ucenicii cred, dar credinţa lor este „puţină credinţă“. Credinţa este însă necesară pentru a înţelege mesajul că Iisus va trebui să treacă prin suferinţă şi moarte pentru a ajunge la slava Sa. Relatarea despre vindecarea copilului lunatic este fundalul pentru mesajul lui Iisus, Care cere credinţă pentru a înţelege Persoana şi misiunea Sa mântuitoare, precum şi rolul credinţei în mântuirea personală a fiecăruia. La sfârşit, face a doua vestire a Patimilor şi a Învierii: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia“ (Matei 17, 22-23). Ucenicii iau la cunoştinţă mesajul lui Iisus despre Patimile Sale, nu însă şi prevestirea Învierii. Nu puteau înţelege că moartea este pentru Iisus drumul spre slava Învierii, de aceea erau trişti.
