Liturghia Darurilor mai inainte Sfințite

La data de 14 martie 2018 , pr. Serghei Popescu a săvârşit Liturghia Darurilor mai inainte Sfințite la biserica în cinstea sfinților împărați Constantin și Elena din or. Imola.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În încheiere, Părintele paroh a rostit un cuvânt de învățătură, în care le-a vorbit creștinilor despre Liturghia Darurilor mai inainte Sfințite, dar și despre Sfânta Eudochia sărbătorită în această zi.

Liturghia Darurilor înainte sfinţite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se poate oficia de luni până vineri în Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, luni şi marţi din prima săptămână şi vineri în Săptămâna Patimilor, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.

La Biserica în cinstea sfinților împărați Constantin și Elena din or. Imola Liturghia Darurilor înainte sfinţite va fi oficiată în zilele de miercuri.

Sfânta Evdochia era din cetatea Heliopolis din Fenicia, născută în vremea împăratului Traian, din părinţi necredincioşi. Fiind ea foarte frumoasă, îşi petrecea viaţa în desfrânare, strângând multe avuţii, încât i se dusese vestea şi în alte ţări.

A crezut în Hristos mai târziu, prin lucrarea unui pustnic – Gherman, care, luându-şi sălaş lângă locuinţa Evdochiei, se ruga neîncetat, astfel încât se întâmpla ca din odaia lui să se audă frumoasele cântări, citiri şi rugăciuni, ziditoare de suflet. Şi s-a cutremurat sufletul desfrânatei, mai ales atunci când a auzit cuvintele „Vai vouă, bogaţilor!” (Luca 6, 24).

Drept aceea, a luat hotărârea de a-şi schimba modul de a vieţui şi de a fi, rugându-l pe Sfântul Gherman s-o înveţe calea mântuirii. Sfântul Botez l-a primit Evdochia de la Episcopul Teodot, apoi şi-a împărțit toată averea săracilor. Aflându-se în popor că a devenit creştină, a fost prinsă şi supusă la chinuri de dregătorul din Heliopolis, Diogen.

În timpul dregătorului Vichentie, Sfintei Evdochia i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

De asemenea părintele Serghei i-a îndemnat pe cei prezenți către primirea sfintelor Taine nu doar o dată pe an, ci stabilind împreună cu duhovnicul, să se pregătească și să primească taina împărtășaniei atât în post, cât și în afara lui.

Noi avem grijă de ordinea din casele noastre, ne îngrijim de trupurile noastre, oare nu e firesc și mai mai mare atenție să-i acordăm sufletului nostru?

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *