În Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post, la data de 04 martie 2018,  la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a amintit despre importanța vieții și a teologiei Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, este cel mai mare teolog al secolului al XIV-lea şi unul dintre cei mai mari teologi din istoria Bisericii Ortodoxe. 

Biserica a rânduit ca în a doua duminică din Sfântul și Marele Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama și pentru a ne arăta că dreapta credință pe care am prăznuit-o în mod deosebit în duminica anterioară (Duminica Ortodoxiei) nu este o credință teoretică, ci este credința prin care credinciosul ortodox primește lumina slavei dumnezeiești și viața veșnică. 

Sfântul Grigorie Palama a învăţat că sfinţii, când Dumnezeu voieşte, pentru credinţa lor puternică şi pentru multa lor rugăciune, pot pregusta încă din viaţa aceasta slava sau lumina împărăţiei cerurilor, care este lumină necreată şi netrecă­toare.

Sfăntul Grigore Palama, bazat pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţia Sfinţilor Părinţi şi pe experienţa Sfinţilor de la Muntele Athos, a demonstrat că trăirea rugăciunii este posibilă şi poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă. 

Sfântul ilustrează în opera sa tradiţie monahală în care un loc important îl ocupă practica rugăciunii de toată vremea, rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii sau rugăciunea interioară. Aceasta constă în rostirea continuă a cuvintelor “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/ păcătoasa”.

Sfântul Grigorie Palama afirmă că cea dintâi care a avut această rugăciune a fost Maica Domnului, care a fost învăţată de Duhul Sfânt în timpul petrecerii ei în rugăciune în Sfânta Sfintelor, la templul din Ierusalim. Este rugăciunea care ne apropie de Dumnezeu, ne curăţeşte gândurile şi viaţa şi pe care ar fi bine să încercăm fiecare să o practicăm.

Duminica a doua din Postul Mare, ne prezintă şi vindecarea unui bolnav paralizat din Capernaum, pe care Hristos prin puterea Sa l-a iertat şi l-a tămăduit.

Adresându-se suferindului, Mântuitorul a rostit nişte cuvinte care i-a uimit pe toţi, iar pe unii chiar i-a făcut să murmure scandalizaţi:” Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? I-a spus „fiule” cu dragoste, cu compasiune. Dar a şivăzut până în adâncul sufletului său, căci acolo se afla izvorul suferinţei lui. Chinurile păcatelor şi vinovăţia acestui tânăr erau de fapt cauza neputinţei sale trupeşti. De aceea Iisus a vindecat cauza primă a bolii. Păcatul este cea mai cumplită „paralizie”, una spirituală. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. Iisus a venit pentru a tamadui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută. Dar şi pentru a arăta oamenilor cine este El de fapt. 

Din minunea Evangheliei de astăzi putem învăţa multe. Prin puterea şi iubirea aceluiaşi Hristos, putem şi noi astăzi să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi slăbănogire a trupului şi a sufletului, şi să păşim într-o viaţă nouă, deplină. O viaţă întru iubirea lui Dumnezeu.