În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Iertării), la 18 februarie 2018, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit creştinilor despre valoarea postului în care intrăm şi despre necesitatea de a ne ierta unii cu alţii, pentru ca să putem petrece acest post cu adevărate roade duhovniceşti.
Suntem în pragul Marelui Post al învierii Domnului, timp de îndreptare, înfrânare şi de împăcare a credinciosului cu Dumnezeu.
Ce este Postul Mare? Este o scară cu 40 de trepte care urcă prin înfrânare pe om de la pământ la cer. La capătul cel de jos stă săracul Adam, iar la cel de sus, Iisus Hristos răstignit şi înviat. Jos plânge strămoşul împreună cu noi, păcătoşii, iar sus aşteaptă Preamilostivul Dumnezeu. Jos se tânguieşte neascultarea, sus străluceşte Crucea ascultării. Jos suspină vameşul bătându-şi pieptul, iar la celălalt capăt al scării postului, Iisus Hristos, Cel ce S-a smerit pentru noi, aude rugăciunea lui. Jos strigă fiul cel desfrânat: Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta, iar sus, Tatăl cu braţele deschise aşteaptă cu veselie pe cel ce se pocăieşte, zicând: „Mort ai fost şi ai înviat”!
La începutul Postului Mare noi ne asemănăm cu Adam: care a fost scos din Rai pentru neascultare. Izgonirea lui Adam din Rai, care încheie Săptămâna brânzei, este aşezată la începutul Postului Mare pentru a arăta urmările nefericite ale neascultării şi ale însoţirii cu patimile. Numai prin înfrânare şi prin supunere faţă de Domnul, poate credinciosul să se învrednicească de dobândirea Raiului, pe care Mântuitorul ni l-a deschis din nou prin jertfa Sa de pe cruce.
Postul, unit cu rugăciunea și toate nevoințele legate de dânsul, poate fi zădărnic dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învață Mântuitorul: „Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc… tu însă, când postești, unge capul și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești” (Matei 6, 16-18).
Să nu uităm lecția vameșului și fariseului când postim. Să lucrăm cu dragoste nevoințele postului, dar să le acoperim și să le păzim cu smerenie.
Totodată, Sfânta Evanghelie ne atrage atenția asupra dragostei de aproapele, asupra milosteniei sufletești și anume asupra iertării aproapelui, care este o mare faptă bună și bine plăcută lui Dumnezeu. „De veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl Ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșalele voastre” (Matei 6, 14-15). De aceea, când cerem iertare cuiva pe care l-am supărat cu ceva, el răspunde: „Dumnezeu să te ierte!”, adică: iată, eu te-am iertat, de acum poate și Dumnezeu să te ierte. Și numai așa ne iartă.
Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, ne cere și El ceva în schimbul iertării de care avem nevoie: „Voiești să-ți iert păcatele cele multe? Ți le iert cu o condiție: să ierți și tu greșalele aproapelui tău”.
Să repetăm în vremea Postului împreună cu Biserica: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
La finele sfintei liturghii a fost oficiată vecernia cu cinul iertării.
