Sâmbătă, 17 februarie 2018, sfânta liturghie la biserica în cinstea Sfinților Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din or. Imola a fost săvârşită de pr. Serghei Popescu, parohul Bisericii.

Părintele Serghei le-a vobit creștinilor adunați la sfânta liturghie despre faptul că în această ultimă sămbătă înainte de sfântul și marele Post, Biserica ne îndeamnă către milostenie și rugăciune, dar și către scopul suprem al vieții unui creștin, către Împărăția Cerurilor.

Valoarea milosteniei este atât de mare încât de ea poate depinde însăși mântuirea. Când este săvârșită în mod greșit, însă, milostenia nu Îl bucură pe Dumnezeu, ci pe diavolul, care pune la temelia acesteia egoismul, slava de sine și mândria.

În toate locurile și în toate timpurile, lumea a disprețuit milostenia făcută cu trâmbițe. Fariseii din vremea Mântuitorul Iisus Hristos, ca și cei din zilele noastre, săvârșeau multe milostenii, însa într-un mod josnic, căutând mai ales spre faima proprie decât spre durerile celor nevoiași.

Pentru ca o faptă de milostenie să fie cu adevarat ziditoare de suflet și vrednică de răsplata cea veșnica, ea trebuie să fie săvârșita în cel mai bun mod cu putință, iar acesta a fost arătat de Mântuitorul Iisus Hristos, când a zis: „Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 1-4). 

Milostenia, ca și postul, face parte din călătoria noastră personală spre Dumnezeu, care ar trebui să se facă cu singurul scop de a ne apropia pe noi de Dumnezeu prin împlinirea poruncii iubirii. 

Rugăciunea nu înseamnă să ne strigăm pe străzi dragostea către Dumnezeu ci să-L găsim pe Dumnezeu în noi, după ce am închis ușa inimii noastre, în liniștea unei rugăciuni simple. Acesta face ca rugăciunea să fie o lucrare foarte personală și o experiență greu de împărțit cu alții. Acesta este motivul pentru care ori de câte ori erau întrebați cum să ne rugăm, Sfinții Părinți ne dădeau mai degrabă o poruncă decât o explicație: „Rugați-vă și rugăciunea vă va învăța cum să vă rugați”. 

Omul nu este doar suflet ci și trup, așa că pentru a ne ruga cu adevărat, pentru a ne ruga cu toată ființa este necesar să implicăm și trupul în rugăciune prin îngenunchieri, metanii etc. În acest fel, omul întreg îl slăvește pe Dumnezeu luând parte la nevoința ascetică.

Postul, Milostenia, Rugăciunea, Pocăința. Acestea sunt fundamentele vieții noastre în Hristos pe care ar trebui să le lucrăm în toată vremea, nu doar pe durata Postului. Postul este ca o tabără de antrenament, un efort concentrat care e menit să ne dezvolte dorința de a fi mai responsabili în ceea ce privește urcușul nostru duhovnicesc. Nu suntem mântuiți doar prin acestea, dar ele ne ajută să fim mai deschiși harului lui Dumnezeu, să Îl înțelegem mai mult nu doar prin exercițiu intelectual ci prin comuniune directă.