Din Noul Testament aflăm că botezul creştin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop şi trecerea prin Marea Roşie. Tăierea împrejur a fost aşezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam şi urmaşii lui. Tăierea împrejur trebuia făcută la toţi copiii de parte bărbătească, la 8 zile după naştere, iar copilul rămas netăiat împrejur era hotărât să fie stârpit din popor (Facere 17, 9-14). Când Dumnezeu a făcut acest legământ cu Avraam, el avea 99 de ani, deci ştia ce înseamnă acest legământ, dar copiii de 8 zile nu ştiau, şi totuşi Dumnezeu zice că pe cei netăiaţi împrejur îi va stârpi din popor. Din aceasta rezultă două lucruri:

1. Avraam face acest legământ la o vârstă înaintată, iar ceilalţi ai casei la vârste diferite, aceasta fiind practica de început. Pe urmă copiilor li se aplica la 8 zile după naştere. Acestei porunci i s-au supus toţi evreii, şi Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

2. Prin aceasta se dă răspuns celor care obiectează împotriva botezului copiilor mici, că nu ştiu ce fac; dar copiii care se tăiau împrejur, ştiau? De bună seamă că nu! Şi totuşi era pedepsit cu moartea cel ce nu era tăiat împrejur. Să ne întrebăm, din a cui vină murea copilul, din cauza lui sau a părinţilor? Se înţelege că din cauza necredinţei părinţilor!

Deci, ce era tăierea împrejur în timpul Vechiului Testament, este Botezul pentru creştini şi are ca scop punerea în legătură a omului cu Dumnezeu.