Liturghia în ziua pomenirii Cuviosului Alipie Stâlpnicul

Sâmbătă 9 decembrie 2017, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Cuviosul Alipie Stâlpnicul, parohul bisericii, protoiereul Serghei Popescu a săvârșit sfânta liturghie la biserica în cinstea Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena.

Creștinii prezenți la Sfânta liturghie au avut posibilitate să se închine moaștelor Sfântului Grigorie Teologul. Închinarea la sfintele moaște, ca și la icoane trebuie să fie înșeleasă corect. De vreme ce Dumnezeu le-a dăruit cu nestricăciune şi putere tămăduitoare, noi ne închinăm la ele, deoarece prin aceasta Îi aducem slavă tot lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu ne ajută datorită cererilor noastre, susținute de prietenii noștri, sfinții.

În predica sa adresată către creștini, pr. Serghie a vorbit despre importanța postului Nașterii Domnului pe care-l traversăm. mai mult…

Adunarea generală a preoților din Italia

La 8 decembrie 2017, la Milano, în sala de conferințe a Hotelului Una Cusano, a avut loc o întâlnirea clerului Administrației parohiilor Patriarhiei Moscovei din Italia.

Adunarea a început cu o rugăciune și binecuvântarea PS Matei, Episcop de Bogorodsk, administratorului parohiilor Patriarhiei Moscovei din Italia. După care a urmat alegerea Prezidiului adunării. Aceasta a fost format din arhimandritul Dimitrie (Fantini), arhimandruitul Amvrosie (Macar), iar secretar al adunării a fost ales protoiereul Alexei Iastrebov.

La această adunare a participat și protoiereul Serghei Popescu, parohul bisericilor în cinstea Sfinților şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena din Imola, și a Sintelor Femei Mironosițe din Parma. mai mult…

Viaţa Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Patria Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amândurora le urmă în parte, atât cu rătăcirea elinească, cât şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.

    Iar maica Sfântului Grigorie, fericită Nona, era creştină drept-credincioasă, născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfânta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvântul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut. mai mult…

✞ Biserica Ortodoxă din Parma și Imola

    Frate!
De-ți este sufletul zdrobit de cumplitele sarcini ale vieţii şi nimeni nu se apropie de tine, pentru ca să te ridice, intră în Biserica Domnului şi cere de la El izbăvire prin rugăciune. Ești apucat năpraznic de valul deznădăjduirii, din pricina răutății oamenilor, care din toate părțile te înconjoară, tu nu sta nici o clipă cu sufletul nelucrător, ci te roagă. Tot, ce te strivește, păcatul tău sau al altora, slăbiciunea, ispita, boala sau sărăcia, numai cu un suflet puternic, luminat prin rugăciune, poate fi înlăturat.  Deci te roagă!
Rugăciunea este pentru sufletul tău aceea ce este respirarea pentru trup, aerul și aripile pentru păsări, apa pentru pești. Fără de o rugăciune fierbinte, smerită și stăruitoare, nu este cu putință ca să trăim și să biruim durerile în mijlocul lumii, atâta trăim cât ne rugăm. De aceea, iubite frate ori de câte ori treci pașii tăi pe dinaintea unei Biserici deschise, tu nu trece nepăsător mai departe și nici nu te mulțumi numai cu o singură cruce mecanică, făcută pe chipul tău, ci intră înlăuntrul Ei, aprinde o lumânare smerit în fața Altarului și cazi în genunchi pentru o clipă în fața îndurării Domnului care locuiește într-însul. Și vei vedea cum pe dată te vei ridica luminat și mântuit de ajutorul Celui care este Dumnezeul tău.
    Aşa frate, nu uita că toată înțelepciunea vieții stă cuprinsă tainic în aceste trei cuvinte: Roagă-te! Roagă-te! Roagă-te! Și muncește cu spor și cinste oriunde vei fi rânduit.

    Noi rugăm pe Dumnezeu să te binecuvânteze cu sănătate trupească și sufletească, cu belșug și pace!!!

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc, căci însuşi dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soţia lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; şi aducând şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească. mai mult…

Liturghia în Duminica 26-a după Rusalii

La data de 3 decembrie 2017,  în Duminica a 26-a după Rusalii, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În seara zile de sâmbătă la această biserică au fost aduse spre închinare și spre întărirea credincioșilor părticele din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfinţii nu au nevoie de cinstirea noastră, ci noi dobândim binefaceri ca urmare a cinstirii sfintelor lor moaşte. Dumnezeu le oferă sfinţilor darul de a asculta rugăciunile și de a le oferi ajutor tuturor. Prezenţa sfintelor moaşte reprezintă certitudinea minunii posibile.

În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre parabola bogatului căruia i-a rodit țarina. mai mult…

Liturghia în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Filaret, Mitropolitul Moscovei

Sâmbătă, 2 decembrie 2017, de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Filaret, Mitropolitul Moscovei, sfânta liturghie la biserica în cinstea Sfinților Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din or. Imola a fost săvârşită de pr. Serghei Popescu, parohul Bisericii.

În această zi, enoriașii bisericii au putut să se închine moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse în biserică. Sfintele moaște sunt un dar neprețuit pentru noi, ajutându-ne să ne întărim în credință, astfel încât și viața noastră să devină o lumină înaintea lui Dumnezeu și a celor din jurul nostru.

Părintele Serghei s-a adresat cu o predică către cei prezenți, explicând acest pasaj evanghelic care amintește despre vocația noastră creștină și ceea ce ar trebui să fie în centrul vieții noastre creștine. mai mult…