La data de 3 decembrie 2017, în Duminica a 26-a după Rusalii, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În seara zile de sâmbătă la această biserică au fost aduse spre închinare și spre întărirea credincioșilor părticele din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfinţii nu au nevoie de cinstirea noastră, ci noi dobândim binefaceri ca urmare a cinstirii sfintelor lor moaşte. Dumnezeu le oferă sfinţilor darul de a asculta rugăciunile și de a le oferi ajutor tuturor. Prezenţa sfintelor moaşte reprezintă certitudinea minunii posibile.
În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre parabola bogatului căruia i-a rodit țarina.
Pilda aceasta îl prezentată pe un om bogat şi lacom, căruia i-a rodit ţarina şi care şi-a lărgit hambarele ca să adune în ele roadele sale.
Stăpânit de egoism, se gândea numai la sine şi la plăcerile legate de mâncare, băutură şi trai bun. În loc să se preocupe de cele mai veșnice, eș își dorește doar o viață bună. În loc să-L iubească pe Dumnezeu, el îşi face idoli din avuţiile sale.
Dar într-o noapte, când nu se aştepta, acest „nebun” a trebuit să restituie sufletul său Ziditorului. După o viaţă fără Dumnezeu, vine o veşnicie de durere, întristare şi suspin.
Acum să ne gândim și la viețile noastre. Oare nu facem și noi la fel. Oare pentru noi nu e mai important să agonismim cât mai multe averi, fără a ne gândi că ne pierdem sufletele. Viaţa este un dar sacru făcut nouă de Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-l poate cere înapoi oricând. De aceea, trebuie trăită frumos, împodobită cu virtuţi și fapte bune.
Dacă am avea de trăit zece vieţi, am putea cheltui una din ele pe petreceri sau numai în a face bani. Nu-i nimic rău în a face bani sau a avea petreceri frumoase, dar când o persoană îşi petrece întreaga viaţă făcând numai acestea şi nu are timp pentru Dumnezeu, pentru frecventarea bisericii, pentru rugăciune, pentru familie, atunci este cât se poate de rău şi dăunător.
Noi avem numai o viaţă de trăit, aşa încât trebuie să avem grijă de felul cum o petrecem. Într-o zi, va trebui să apărem în faţa lui Dumnezeu şi să-I spunem exact ce am făcut cu singura viaţă pe care ne-a dat-o.
Pretindem că suntem creştini, dar nu-i adevărat atâta vreme cât nu ne-am schimbat viața, atâta vreme cât Hristos nu trăieşte în inima noastră. Putem avea tone de cunoştinţe religioase şi să nu fim pregătiți pentru mântuire.
Mulţi creştini se aseamănă cu bogatul din Evanghelie, care a zis sufletului său: „Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te acum, mănâncă, bea şi te veseleşte” (Lc. 12, 19). Pe drept a fost numit „nebun”. Biserica ne învaţă să trăim ca nişte slujitori care aşteaptă pe Stăpânul lor, nu ca bogatul din Evanghelie, pe care-l surprinde moartea nepregătit.
Avem o singură viaţă de trăit. Cine o petrece ca bogatul va fi pierdut pentru vecie. Cine vieţuieşte în duhul Evangheliei, slujindu-L pe Domnul, se va întâlni cu Hristos, Care ne promite: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu!” (In. 12, 26).
