În duminica Vindecării fiicei lui Iair, la 19 noiembrie 2017, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În predica sa, pr. Serghei le-a vorbit celor prezenţi despre vindecările pe care le-a făcut Mântuitorul pentru femeia cu scurgere de sângere şi fiica lui Iair. Există şi astăzi oameni bolnavi care aleargă la medici, însă uneori în loc să se vindece, boala lor pare să se agraveze, fie pentru că nu au fost diagnosticaţi corect, fie că tratamentul nu este bun. De aceea noi nu trebuie să uităm că vindecătorul nostru este Mântuitorul Iisus Hristos, acest lucru este recunoscut chiar şi de unii medici. Nu înseamnă că refuzăm ajutorul medicinei, însă dacă plecăm de la rugăciune, de la credinţa ca Hristos este cel care ne vindecă, Dumnezeu va lucra în viaţa noastră şi prin tainele Bisericii, dar şi prin medici.
Totodată puterea credinței este deosebit de importantă în procesul vindecării. Femeia cu scurgere de sânge s-a vindecat întrucât credea că Hristos o va tămădui numai prin simpla atingere de hainele sale şi Mântuitorul confirmă acest lucru prin cuvintele pe care i le adesează: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 8; 48). Şi mai-marele sinagogii, Iar, este încurajat de Mântuitorul Iisus Hristos după moartea fiicei sale: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” (Luca 4; 50).
Multe minuni şi vindecări au fost înfăptuite de Hristos drept răspuns la această întrebare „Crezi tu că pot face aceasta?”, cei suferinzi prin credința dobândindu-şi vindecarea. Așadar credința este temelia vindecării, după cum însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11; 24).
Să ne întărim în credință, să facem faptele credinței, să cerem înmulțirea iubirii, să cerem să avem o credință lucrătoare prin iubire, să cerem să avem credința care ne adevereşte că murind nu murim, ci trăim și după moarte; să avem credința care ne asigură că va fi o înviere, la care vom învia cu toţii prin puterea lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi suntem în așa fel alcătuiți încât nu ne vine să credem că murim; știm că vom muri, dar nu ne vine să credem. De ce? Pentru că noi am fost făcuți de Dumnezeu pentru viață, pentru nemurire, pentru înviere, și nouă ne spune Domnul Hristos cum i-a spus Martei: „Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi”, și noi, mărturisind această credință zicem la slujbele pentru cei răposați, pentru cei morți, pentru cei trecuți din viața aceasta: „Că Tu ești învierea și viața și odihna adormitului robului Tău, Hristoase Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Spunem aceasta pentru că credem aceasta.
Dacă trăieşti numai pentru familie, într-o zi copiii au crescut şi au plecat, iar viaţa ta s-a terminat. Dacă trăieşti numai pentru împliniri în ocupaţia ta, într-o zi bătrâneţea va sosi şi alţii mai tineri vor tinde cu nerăbdare să-ţi ia locul, iar viaţa ta s-a terminat. Dacă trăieşti numai pentru slavă de la oameni, într-o zi influenţa ta va dispare şi vocea ta nu va fi luată în seamă, iar viaţa ta s-a terminat.
Trăind pentru Hristos, ai o moştenire care în veac nu va dispare. De aceea, El ne porunceşte: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică” (In. 6, 27).
Când murim, noi nu ducem cu noi nimic din avere, plăcere, slavă, nimic din posesiunile noastre materiale. Însă luăm cu noi acele lucruri care nu pier niciodată: credinţa şi faptele bune, suferinţele pentru Evanghelie, pocăinţa noastră şi sufletul spălat în sângele preţios al lui Hristos.
Pentru toate acestea, Domnul, „Cel întâi născut din morţi” (Apoc. 1, 5), ne promite răsplată cerească zicând: „Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac!” (In. 11, 26).
