La data de 18 noiembrie 2017, în ziua pomenirii sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimia, pr. Serghei Popescu a oficiat sfânta liturghie în biserica în cinstea Sfinților Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din or. Imola.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre viața și mucenecia acestor sfinți.

Clitofont era un bogat din orașul Emesa Feniciei, iar Levkipia era fiica unui conducător de oraș, pe nume Memnont. Fiind stearpă, Levkipia mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare. Într-o zi a bătut la poarta casei un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah sub haine de cerșetor.

Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită. Acceptând să fie botezată, nu la mult timp Levkipia a născut un băiat, convingând astfel și pe soțul ei Clitofont să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație. La vârsta de 24 de ani, Galaction este logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână. Datorită persecuției lui Deciu și a lui Secund, conducătorul orașului Emesa, împotriva creștinilor, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei.

Hotărând să-și dedice viața monahismului, ei au părăsit orașul, și s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări. După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii, între care a fost prins și Galaction.

Epistimia i s-a alăturat în scurt timp, mărturisind ea însăși că este creștină. Au fost supuși supliciilor și în cele din urmă au suferit moarte martirică mărturisind credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

Lor le-a fost hărăzită veșnicia, pentru că au ancorat în Hristos, Dumnezeul cel Veșnic și neprihănit. Nu au lăsat în urma lor nici dureri, nici dezastre, ci liniște și credință și o certitudine: că Dumnezeu iubește pe cei ce-L iubesc pe El și că răsplătirile Lui sunt eterne și cât va exista lumea aceasta și în veacul cel nou, pomenirea lor va fi neștearsă. 

Noi, creştinii, obişnuim să ne numim fraţi şi surori unii cu alţii, dar sentimentul frăţietăţii trebuie să se arate în frăţietatea împărtăşirii din cuvântul lui Dumnezeu. Exemplul sfinților trebuie să fie exemplu de frăţietate în dragostea creştină, în urmarea cuvântului lui Dumnezeu. Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinți este imitarea lor sau urmarea credinței lor ardente și a viețuirii lor sfinte.

Sfinţii sunt adevărata măsură a omului. Atunci când noi vom invoca, la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, diverse motive pentru care nu am lucrat la mântuirea sufletului nostru, îi vom vedea alături pe sfinţi, pe aceia care, în condiţii mai grele decât ale noastre, au dobândit harul sfinţeniei. Dar înfăţişarea înaintea sfinţilor, faptul că ei au un cuvânt care contează la Judecată este şi o mare şansă, e un lucru dătător de nădejde. Demonii vor căuta, cu siguranţă, să ne tragă în jos, să scoată în evidenţă toate păcatele noastre, să revendice sufletul nostru, chiar mințind. Sfinţii, dimpotrivă, vor mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu, spre a ne ajuta să intrăm în Împărăţie.