Liturghia în Duminica a XX-a după Rusalii – Adunarea generală Parohiei Moldovenești

În Duminica a XX-a după Rusalii, numită și Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, la 22 octombrie 2017, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu.

După slujbă, pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, vorbind despre minunea învierii, pe care o săvârşeşte Mântuitorul.

Foarte mulți oameni își trăiesc viața de parcă nu ar exista moarte. Și lucrul acesta este adevărat, căci sufletul nostru este nemuritor. Hristos, înviindu-l pe tânăr ca şi cum l-ar fi trezit din somn, minimalizează și banalizează moartea, pentru a ne face să înțelegem ca moartea nu este cel mai tragic lucru care ni se poate întâmpla. Moartea nu este cel mai mare rău! Mulți sfinți care şi-au dat viaţa pentru Hristos au mers la moarte cu încredere şi curaj că Dumnezeu îi va învia. Ei nu vedeau în moarte, aşa cum credem și vedem noi, de multe ori, cea mai mare tragedie care ni se poate întâmpla. Căci nu de moarte ar trebui să ne fie frică, ci de acea viață pe care o ducem pe pământ și care trebuie să fie o pregătire pentru veșnicie. Să nu uităm niciodată că cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului este viața, pe care, dacă noi nu o facem să fie plăcută Tatălui ceresc, ne luăm osânda veșnică. mai mult…