Liturghia în Duminica a XVII-a după Rusalii

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, 1 octombrie 2017, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de către preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit celor prezenți despre ce înseamnă mărturisirea de credință în societatea actuală și ce înseamnă să fii creștin. Fiecare dintre noi purtăm la gât o cruciuliţă, doar că prea puţini înţeleg că aceasta nu este o bijuterie, ci reprezintă o responsabilitate a noastră faţă de Dumnezeu. Nu poţi să porţi cruce şi să te comporţi oricum.

Să fii creştin înseamnă să duci nu doar ceea ce îţi convine, ci mereu să fii pregătit să-L mărturiseşti pe Hristos, prin comportamentul şi cuvintele tale. Înseamnă că chiar dacă toţi cei care te înconjoară aleg calea largă a pierzării, tu trebuie să-I ceri lui Dumnezeu putere şi sprijin pentru a putea rămâne pe calea îngustă şi grea a mântuirii.

Foarte uşor facem compromisuri în viaţă, iar mustrările de conştiinţă le înăbuşim, convingându-ne că nu este doar alegerea noastră, ci că toţi  “procedează aşa”. Doar că un creştin nu poate să se conducă după aceste principii.  Sunt nenumărate situaţiile în care, de-a lungul unei zile, omul este tentat să trăiască o altă viaţă decât cea proprie. Totuşi, nu va birui decât cel care renunţă la sine de dragul lui Dumnezeu. Desigur nu este uşor, dar aceasta este calea adevărată a creştinului. Spunea Părintele Sofronie Saharov: „a trăi creştineşte nu e cu putinţă, creştineşte este cu putinţă numai a muri”. Totodată în această alegere este mai multă viaţă, decât în momentele în care ni se pare că „ne trăim viaţa”.Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească să împlinim ceea ce spune Hristos: „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Totodată ne aflăm şi în Duminica Cananeencii. Iar parabola din această duminică ne vorbeşte despre stăruirea noastră în rugăciune, despre faptul că chiar dacă nu primim imediat ceea la ce aspirăm, nu ar trebui să renunţăm uşor.

Exemplul femeii cananeence ne îndeamnă să ne rugăm mereu lui Dumnezeu, ca să ne ajute şi întărească. Căci doar cu ajutorul Domnului putem dobndi ceea de ce ducem lipsă, dar ce e şi mai important ne putem spori credinţa în care ne-am născut, înmulţind-o prin fapte bune, pentru ca roadele credinţei noastre să fie: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrănarea poftelor” (Galateni V, 22-23).

În relaţiia  noastră cu Dumnezeu credinţa reprezintă esenţa şi firul de legătură. Dacă nu dăm dovadă de credinţă nu putem face nimic.  Sfântul Apostol Pavel ne spune că „fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumne­zeu” (Evrei XI, 6).

Mântuitorul Hristos i se adresează cananeencii: „O, femeie, mare este credinţa ta”, totodată  îndeplinindu-i cererea: „fie ţie după cum voieşti, şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela”.

Ne dorim şi noi ajutor de la Dumnezeu? Să nu ezităm să cerem, să stăruim în rugăciune şi să credem că nimeni nu ne iubeşte atât de mult decât Dumnezeu. Să răspundem deci şi noi la această dragoste, cu încredere, nădejde şi iubire.  

“Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *