Luarea Crucii și urmarea lui Hristos

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău…”

În fragmentul Evangheliei care se citește mereu în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci se vorbește despre „prețul uceniciei”: Cel ce voieşte să vină după Mine, – cine vrea să mă urmeze și să-mi fie ucenic, – să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte exprimă succint învățătura lui Hristos. Cu toate acestea mulți creștini adesea întreabă: „Care este crucea mea?”. Ce înseamnă „să-ți iai crucea ta”?

În noaptea dinaintea răstignirii sale, în grădina Ghetsimani, are loc cea mai dramatică luptă din viața pământească a Mântuitorului. El îi spune Tatălui în rugăciune: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti. Apoi se roagă și a doua oară, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. Și a treia oară S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. mai mult…