Sâmbătă, 16 iulie 2016, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Filip, făcătorul de minuni, Mitropolitul Moscovei și alți sfinți împreună cu El, prot. Serghei Popescu a oficiat sfânta și dumnezeiasca liturghie la biserica ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena” din or. Imola.

În bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (8, 14-23) la care a a făcut referire în predica sa protoiereul Serghei Popescu.

Aţi auzit în fragmentul evanghelic cum un cărturar roagă să fie primit de Hristos şi să-L însoţească oriunde va merge, la care Mântuitorul îi răspunde –Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi. Fiul Omului nu are însă unde să-şi plece capul” (Matei 8, 20).

Astfel, Hristos îi spune lui, dar şi nouă tuturor nu este uşor să mergi pe urmele paşilor Lui. Misiunea Sa dumnezeiască înseamnă oboseală, foamete, lipsă de adăpost, sete, frig, căldură, de multe ori inospitalitate a celor cu care te întâlneşti.

Urmarea lui Hristos nu este o ieșire la un picnic. Proba clară a celor spuse de Hristos este că incidentul are loc „pe drum”. Printr-o amară ironie, creatorul lumii nu are loc în care să-și plece capul, în lumea pe care a creat-o. Fiul Omului este străin în această lume, de aceea urmarea lui Iisus înseamnă a fi părtaș aceleiași alienări.

Pe cât de mult nu ne-am dori, nu putem să-i urmăm Lui Hristos şi să ducem totodată o viaţă în confort şi plăceri.

Tot în acest fragment evanghelic Mântuirorul îi spune cuiva care vroia să-şi îngroape mai înainte tatăl: „Lasă-l pe cel mort; pe el îl vor îngropa alţii, iar tu vino după Mine”. Asta înseamnă că cel care vrea să vină după Domnul trebuie să nu aştepte mângâiere pe pământ, ci mai mult lipsuri şi nevoi, şi că grijile vieţii, chiar cele legiuite, nu pot încăpea alături de urmarea Domnului. Trebuie să te lepezi de toate cu desăvârşire, ca să nu mai fii legat de nimic din cele pământeşti; apoi, trebuie să îmbrăţişezi pătimirile şi crucea, şi astfel înarmat să mergi după Domnul. 

Iisus este Dumnezeu adevărat şi fără El nimeni nu intră în Împărăţia Cerurilor. Aşadar, să-I încredinţăm Lui călăuzirea noastră şi necontenit să-I urmăm Lui, iar El ne va duce în locul veşnicei odihne. Aleşii Săi Îl urmează nu cu picioarele, ci cu inimile pline de credinţă, dragoste, smerenie, răbdare şi blândeţe. Să îndrăgim şi noi această cale a lui Hristos şi să-I urmăm Lui. Această cale este cea mai neînsemnată, cea mai smerită, cea mai dispreţuită, dar numai ea conduce în Patria cerească. „Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.”

Să-I urmăm pe Hristos, Izbăvitorului nostru, Care ne cheamă în Împărăţie şi ne conduce la cea mai desăvârşită pace şi bucurie veşnică, „acolo unde este sălaşul celor ce se veselesc”.