În ziua sâmbătă, 2 iulie 2016, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului,  dar şi a sfântului ierarh Iov, patriarhul Moscovei şi a Sfântul Ioan Maximovici, sfânta liturghie în biserica în cinstea sfinților împărați Constantin și Elena din or. Imola a fost săvârșită de protoiereul Serghei Popescu.

După citirea pericopei evanghelice, pr. Serghei s-a adresat către creştinii prezenţi cu un cuvânt de zidire, vorbindu-le despre perioada postului pe care o traversăm, dar şi despre scopul nevoinţelor din viaţa noastră. Anul acesta postul Sfinţilor Apostoli durează doar puţin mai mult de două săptămâni, o perioadă nu prea lungă, dar care dacă ne-am strădui cu adevărat ar aduce roadele sale.

Postul creşte în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu. Cred că aţi observat cu toţii că atunci când eşti cu stomacul plin, nu mai ai îndrăzneală şi nici nu prea poţi să te rogi. Nu e bine să ţinem post în exclusivitate pentru noi, ci mai ales pentru a împărtăşi din dragostea noastră. Foarte frumos e să întâlneşti oameni care postesc pentru familie, pentru pace…

Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care ne place să le consumăm. Ne încredinţăm Lui, pentru că El este Izvorul vieţii noastre. Viaţa omului în trup se menţine din darurile lui Dumnezeu create pentru om: aerul, apa, lumina şi roadele pământului, în timp ce viaţa sufletului se hrăneşte din iubirea milostivă şi smerită a lui Dumnezeu, pe care o simte prin rugăciune şi prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Astfel, fiecare post este un prilej în plus de a ne ruga mai mult, de a face milostenie mai mult, de a ne face ordine în suflet prin Taina Spovedaniei şi a-L primi pe Hristos însuşi la sfânta liturghie.

Dumnezeu nu are nevoie de postul nostru ca şi de multe alte lucrări la care totuşi trebuie să ne nevoim. Şi postul, şi rugăciunea, dar şi faptele bune nu sunt atât pentru Dumnezeu , cât pentru sufletul nostru. Postind de bucate, noi putem oferi ceva în plus semenilor noştri, putem să ne înălţăm sufletele prin rugăciune de la cele trupeşti, la cele duhovniceşti.

Dumnezeu primeşte jerfa noastră care nu ar fi ea, dacă este făcută cu dragoste şi cu smerenie, fără a încercă să arătam altora care sunt faptele noastre bune. Astfel, şi în această perioadă de postire putem să încercăm să devenim macar puţin mai buni, mai milostivi şi mai plini de dragoste unii faţă de alţii şi deci şi de Dumnezeu.  Măsura vieţii creştine este dragostea, iar toate câte le facem trebuie să ducă spre dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, inclusiv postul.

De fapt, cei care postesc cu adevărat, postesc ca să simtă foame nu de bucate, ci de Dumnezeu, pe care s-o cultive în rugăciune şi în dăruire Bunului Dumnezeu.